COMUNA PREDEȘTI

Comuna Cârcea este situată la 4 km sud-est de municipiul Craiova, în judeţul Dolj şi formată numai din satul de reședință cu același nume.
Comuna Cârcea, este o comună urbanizată, beneficiind de toate utilitățile, curent electric, apă, sistem de canalizare, gaze, străzi asfaltate, iluminat public, camere de supraveghere pe strada principală în plină expansiune din punct de vedere al pieței imobiliare și a investitorilor interesați în infrastructura dezvoltată a localității și a proximității față de Municipul Craiova
Aşezarea Cârcea, judeţul Dolj, are o istorie de peste 8000 ani, stabilită de specialişti, cu nume cu rezonanţă sacră, etimologic venind de la Chiriarh (Întâistătător).
Cu mult timp înaintea naşterii oraşului Craiova, la 12 km de vatra acestuia, în localitatea Cârcea a fost identificat cel mai vechi sat neolitic din România. Aşadar, debutul vieţii sedentare şi apariţia primelor locuinţe în Oltenia sunt dovedite de aşezarea neolotică de la Cârcea situate în punctual cunoscut de localnici sub de numirea de ‘La Viaduct’, datând de acum 8.000 de ani, potrivit cercetătorilor Muzeului Olteniei.
Aşezarea de la Cârcea a evoluat de-a lungul timpului, locuirea fiind neîntreruptă şi având rol de formare a oraşului Craiova. Practic putem vorbi de o locuire neîntreruptă, doar cu foarte mici pauze, încă de acum 8.000 de ani şi până în prezent şi această vastă comunitate umană identifcată la Cârcea s-a extins ocupând şi arealul municipiului Craiova.

GALERIE